top of page
  • Poza scriitoruluiCorina

Cum a fost vacanța de trei săptămâni și jumătate cu copilul în Tailanda și Cambodgia

Actualizată în: acum 5 zile

„Călătoriile te fac modest. Vezi ce loc mic ocupi în lume.” – Gustave Flaubert

Cine mă cunoaște știe cât de mult mi-am dorit să revin în partea aceasta de lume: Tailanda și Cambodia din Asia de sud-est.

Prima oară am fost în 2012, când eram doar doi, și am stat patru săptămâni (poze aici, pe vechiul blog). A fost o experiență care mi-a rămas în suflet și mi-am dorit să revedem aceleași locuri, de data aceasta în trei!

Planul era să mergem în 2019 (Ștef avea 4 ani atunci), ne-am tot codit și am amânat pentru următorul an, acel "grozav" 2020 când pandemia ne-a pus bețe în roate. Au rămas doar visele și regretul ca am amânat.

Poate că a fost mai bine așa. Ștef ar fi fost prea mic pentru a profita din plin de experiență.


Deci iată-ne anul acesta, pe 21 ianuarie 2024, fiecare cu câte un rucsac (ale noastre cu haine, al lui Stef doar cu cărți de activități și benzi desenate). Vi se pare puțin? Noi călătorim minimalist! Mai ales că peste tot în Tailanda și Cambodgia exista servicii de spălat haine, foarte ieftin pe kilogram, iar a doua zi sunt impecabil de curate!


Ne-am îmbarcat în avion cu speranța unei vacanțe de neuitat pe care am plănuit-o de atâta timp! Ne-am întors acasă pe 14 februarie 2024, plini de încântare și amintiri de pus în ramă (sau pe blog). Sper să vă convingă și pe voi sa mergeți acolo și să explorați templele Angkor Wat din Cambodgia, sau sa fiti ciupiți de crabi pe plajele din Tailanda.


Aș vrea să vă povestesc despre vize, despre zbor, la ce hoteluri am stat, despre mâncare, despre costuri...deci să începem.


Planul de desfășurare al vacanței (cât și unde am stat și cât a costat)


În piscina de la Angkor Heart Bungalow, cazarea din Siem Reap, Cambodgia

  • 4 nopți în Bangkok (Tailanda) - Easting Grand Hotel Sathorn (118 euro/noapte, bufet mic dejun inclus)

  • 5 nopti în Siem Reap (Cambodgia) - Angkor Heart Bungalow (65 euro/noapte, mic dejun inclus de comandat seara)

  • 13 nopți insula Koh Chang (Tailanda):

    • 7 nopți la Kai Bae Beach Resort ( 3 nopți în beach front bungalow 179 euro/noapte și 4 nopți în family beach bungalow 164 euro/noapte) bufet mic dejun inclus

    • 3 nopți - Chaipura Resort (97 euro/noapte, mic dejun inclus)

    • 3 nopți - Indie Beach Bungalows (85 euro/noapte, fără mic dejun)

  • 1 noapte in Bangkok (Tailanda) - Eleven Hotel (78 euro/noapte, bufet mic dejun)


Vizele pentru Tailanda si Cambodgia


Pentru vize am aplicat online cu o lună înainte și pentru Tailanda, și pentru Cambodgia. Dacă mai aveți și altă cetățenie în UE e posibil să nu aveți nevoie de viză pentru Tailanda, verificați pe site-urile oficiale.

Dacă nu ai chef să aplici online, sau îți place să stai la cozi în aeroport în Tailanda, ai posibilitatea ca român să îți iei Visa on Arrival (adică să iei viza direct la ghișeu în aeroporturile din orașele mari din Tailanda).

Eu am preferat să aplic online, ca să am deja viza și să trec rapid de controlul de frontieră.

Mai e o diferență între Viza on Arrival și cea luată online: dreptul de ședere pe teritoriul Tailandei (15 zile vs 60 de zile). Deci dacă stai mai mult de 15 zile pe teritoriul Tailandei, aplică online pentru viză.

Atenție, în momentul în care părăsești Tailanda, îți trebuie o nouă viză de intrare (există posibilitatea de viză cu intrări multiple, care îți dă dreptul să intri și să ieși din Tailanda de câte ori ai chef, dar este muuult mai scumpă decât viza cu o singură intrare).

Problema era că noi dupa cinci zile de stat în Tailanda, urma să zburăm spre Cambodgia, după care să ne reîntoarcem în Tailanda, iar pentru asta îmi trebuia o nouă viza (teoretic). Fiind cu copil după noi, voiam să evit să stau la cozi la frontiera pentru o noua Viza on Arrival (online nu mai puteam aplica pentru ca nu era suficient timp de procesare).

Am aflat absolut întâmplător că exista posibilitatea de Permis de re-intrare (Re-entry permit) pe viza mea inițială de 60 de zile. Am aplicat pentru acest Re-entry permit chiar în ziua când am zburat spre Cambodgia, în aeroportul Don Mueang din Bangkok, Tailanda. A durat câteva minute să completez un formular, eram pregătită cu două fotografii gen pașaport, am plătit câțiva Bahți, mi-a pus o ștampilă pe pașaport și gata! Puteam să reintru în Tailanda fără nicio grijă peste cinci zile când ma voi fi întors din Cambodgia.


Cu ce companie aeriana am zburat din Bruxelles la Bangkok


Avionul de la Qatar Airways  Bruxelles Doha
Avionul de la Qatar Airways cu care am zburat din Bruxelles până în Doha

Am plecat pe 21 ianuarie, la 14:50 de pe aeroportul din Bruxelles, Belgia. Am zburat cu Qatar Airways cu escală de două ore și jumătate în Doha. Zborul Bruxelles-Doha a durat aproximativ 6 ore, Doha-Bangkok tot vreo 6 ore.


Compania aeriana Qatar Airways a fost o alegere bună pentru noi, mi s-au părut foarte child-friendly. În avion, înainte de decolare, fiecare copil primește un mic cadou care să îl țină ocupat (cărticele cu activități, creioane, mici joculețe, puse în diverse genutuțe simpatice). La fiecare scaun este ecran tactil, cu jocuri, filme, muzică, care se pot folosi gratuit. Ștef a explorat singur pe ecranul lui și a jucat Angry Birds. Noi, adulții, ne-am uitat la filme.

Ce am apreciat a fost că aduceau mâncarea mai întâi copiilor, abia apoi începeau să servească restul adulților din avion.

Deși plecasem cu gustări pregătite de acasă, nu am avut nevoie de ele, mâncarea în avion a fiind multă pe fiecare segment de zbor (doua gustări, plus masa principală), variată și, contrar așteptărilor, avea și variante sănătoase din care puteai alege (având în vedere că e mâncare de avion, totuși).


În cazul în care alegeți vreodată să zburați pe distanțe așa mari, vreau să vă împărtășesc experiența noastră personală, poate vă ajută când alegeți ora de zbor. Am făcut prostia (influențată de sfaturi de pe diverse bloguri de călătorie) să aleg orele de zbor în așa fel încât o parte să fie pe timp de noapte (adică zborul să fie pe parcursul nopții din Bruxelles), crezând naiv că toți trei vom dormi și vom ajunge la destinație odihniți și voioși. Cum socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din târg, Ștef a dormit fix 3 ore toată călătoria (el acasă doarme 10-11 ore pe noapte). Noi adulții deși eram frânți de oboseală cu chiu cu vai am ațipit.

La întoarcere a fost la fel, zbor de noapte, la fel de obositor pentru noi adulții mai ales. Ștef măcar a dormit 5 ore legate.

Data viitoare probabil vom alege zbor de zi.


Cazările din Tailanda și Cambodgia


Cazarea pe plajă la Indie Beach Bungalow pe insula Koh Chang, Tailanda
Cazarea pe plajă la Indie Beach Bungalow pe insula Koh Chang, Tailanda

Am ales cazări care să ne ofere anumit confort având în vedere că aveam copil cu noi. Criteriile au fost să fie în zonă liniștită și aproape de transport în comun (în Bangkok), să aibă piscină (în Bangkok și Siem Reap), să avem ori pat foarte mare ori camera triplă, pentru a ne putea odihni fără să ne înghesuim, iar pe insula Koh Chang din Tailanda neaparat să avem cazarea direct pe plajă, sau la 2-3 minute de mers pe jos.

Cazările le-am căutat pe Booking.com pentru perioadele care ne interesau, iar după ce găseam o cazare care ne place, ne duceam direct pe site-ul hotelului respectiv pentru că de multe ori prețurile erau mai mici decât pe Booking pentru aceeași cazare.

Vedeți mai jos cat și unde am stat, si cât a costat.


Cât a costat vacanța în Tailanda și Cambodgia


Street food în Bangkok, Tailanda, ianuarie 2024. Prețuri de maxim 200 de bahți (5 euro)
Street food în Bangkok, Tailanda, ianuarie 2024. Prețuri de maxim 200 de bahți (5 euro)

Asta e un subiect care se referă strict la experiența noastră cu copil. Datorită criteriilor pe care le-am avut pentru cazări, mai ales pentru insulă unde am vrut să fim chiar la plajă, prețurile au fost mai mari decât dacă am fi ales cazări mai spre interiorul insulei unde este mult mai ieftin. Am cântărit mereu raportul calitate/preț, noi fiind cumpătați în alegeri, la aproape orice. Am scris mai jos la ce cazări am stat și cât a costat fiecare.

Biletele de avion dus întors Bruxelles-Bangkok au fost similare la preț cu cele din 2012, aproximativ 800 euro de persoană (deci 2400 euro in total).

Zborul Bangkok-Siem Reap cu AirAsia aproximativ 200 euro toți trei.

Transport privat cu mașina Siem Reap-Koh Chang 170 dolari (155 euro).

În Bangkok pentru transport cu Sky Train s-au dus câțiva euro pe zi pentru toți trei. Transporturi de la si către aeroporturi (am ales mereu transport în comun, foarte ieftin și rapid). Plus intrări la temple și plimbare cu vapor, câteva zeci de euro.

Transport cu bacul către insula Koh Chang nu îmi mai amintesc exact, dar cred că până în 15 euro de persoană.

Transport privat Koh Chang-Bangkok 97 euro.

Pentru mâncare nu știu să vă spun cât am cheltuit în toată vacanța pentru că nu am ținut socoteala.

Preferăm experiențele autentice, iar când ajungem într-o țară străină facem ce fac localnicii (ceea ce reduce costul mâncării față de mâncatul la restaurante în zonele turistice).

Ne-a plăcut mâncarea la marginea străzii (street-food), unde e foarte ieftin și gustos. De exemplu cina pentru trei persoane în Siem Reap la piața de noapte costa până în 10 euro (da, 10 euro pentru toți trei!), cu smoothie-uri de fructe incluse. Deci foarte ieftin. În Bangkok, dacă știi unde să te duci (adică unde mănâncă localnicii) până în 10 euro poți avea 3 porții generoase de orez, carne și legume. Pe strada sunt vânzători ambulanți cu fructe tăiate frumos și ambalate în punguțe care costă 1-3 euro în funcție de zonă, deci poți avea gustări sănătoase. Pe insula Koh Chang prețurile la restaurantele care servesc mâncare tailandeză sunt 4-6 euro pentru un fel principal, 2-3 euro smoothie-uri de fructe. Locurile care servesc mâncare europeană au și prețuri europene (10-15 euro de persoană pentru un fel principal).

Transport privat în Cambodgia de la hotel la temple, trei zile la rând, cam 100 de euro.

Intrarea pe 5 zile la templele Angkor din Cambodgia - 62 de dolari de adult. Pentru copiii până în 12 ani e gratuit.

Transport cu barca în satul plutitor Kampong Pluk 20 de dolari de adult. Gratis pt Ștef.

Vizită la Apopo Vizitor Center în Siem Reap, Cambodgia (centru cu șobolani africani care detectează minele îngropate din timpul războiului) - 10 dolari de persoană.

În următoarea secțiune am scris cât au costat cazările.

Sincer să va spun nu am facut un calcul total pentru această călătorie, dar puteți aduna voi toate prețurile scrise aici și poate îmi spuneți și mie! :))


Pad Thai (taiței cu ou, carne, arahide) 4 euro și suc proaspăt de nucă de cocos 2 euro
Pad Thai (taiței cu ou, carne, arahide) 4 euro și suc proaspăt de nucă de cocos 2 euro

Cum plătești în Tailanda și Cambodgia


Și în Tailanda și în Cambodgia se poate plăti cu cardul în magazine, restaurante sau muzee, dar de multe ori pentru fiecare tranzacție se percep comisioane. De preferat este folosirea banilor locali (baht în Tailanda, dolari americani sau riel cambodgian în Cambodgia).


În Tailanda moneda națională este baht (40 de bahți=1 euro). Îi poți scoate de la bancomat unde îți ia comision de vreo 5 euro pentru o tranzacție indifierent de suma extrasă, ori îi cumperi de la casele de schimb din Bangkok. Cursul de schimb în aeroport nu este convenabil, noi am schimbat doar cat să plătim transportul până în oraș.

Să aveți card fizic la voi, neaparat Visa, Mastercard, ori American Express (NU Maestro, care nu e acceptat mai pe nicăieri). Cardul fizic vă trebuie pentru lăsat garanție la hoteluri, sau scos bani de la bancomat.


În Cambodgia se foloseștie rielul cambodgian sau dolarul american (4000 rieli=1 dolar american). Uneori plăteam amestecat o parte cu USD, restul cu rieli, e ceva normal și acceptat. Se poate plăti și cu card în magazine sau muzee.


Info diverse


  • am evitat să bem de la robinet, chiar și cînd ne spălam pe dinți (am folosit doar apă din sticlă). Poți evita astfel problemele digestive

  • la toate cazările am avut apă îmbuteliată oferită

  • ne-am cumparat de acolo haine de bumbac largi, care să ne apere de soare, dar și de țânțari

  • pentru țânțari am folosit spray cu citronella (se găsește în farmacii sau mini marketuri) pe care îl dădeam pe haine

  • de ce ne ferim de țânțari? Pentru că exită risc de transmitere a unor boli, cum ar fi malaria sau febra Dengue. În zonele în care am fost noi nu este risc de malarie, în schimb exista oricând pericol de febra Dengue, de aceea seara mai ales eram mereu acoperiți cu pantaloni lungi, bluze cu mânecă lungă, șosete, plus un strat de spray cu citronella pe haine, aplicat cam la 30 de minute. Chiar are efect.

  • ziua am purtat mereu pălării cu boruri largi pentru a ne proteja fața și gâtul de soarele arzător


Conlcuzii și impresii


leagan plaja koh chang tailanda
Pe plajele din insula Koh Chang, Tailanda, găsești mereu câte un leagăn cu sfori lungi

A fost o vacanță în care am avut răgaz să ne relaxăm, nu doar să alergăm de colo-colo ca să vedem și să bifăm fiecare atracție turistică. În primul rând pentru ca un copil nu ar rezista unui ritm de alergătură nonstop și în al doilea rând pentru că noi deja văzusem aproape tot ce era de văzut în vacanța din 2012.

Deci am luat-o încet.


Ne-am reamintit cum e să stai și să asculți marea fără să ne simțim vinovați ca nu facem ceva mai...productiv.

Am simțit nisipul printre degetele de la picioare și am admirat micii crabi pe țărmul din Koh Chang.

Am savurat fiecare aromă a mâncărurilor exotice.

Ne-am dat în leagăn, cu valurile sub picioare.


Am învățat să fim, pur și simplu.

Am simțit cum e sa fii una cu toate în același timp, fără trecut sau viitor, doar prezent, cu iubire față de tot și toate, văzute și nevăzute. Am simțit cum e să te bucuri că trăiești. Că am avut șansa într-un infinit să exist ca să simt asta.

Pentru mine asta înseamnă FERICIREA. Am luat-o cu mine în buzunar când m-am întors în Bruxelles și mă însoțește de atunci.


O veți simți și voi în toată intensitatea ei. Și atunci nimic altceva nu va mai conta. Totul va fi așa cum trebuie să fie: toți întru iubire.

„Călătoriile sunt fatale pentru prejudecăți, fanatism și îngustimea minții, iar mulți dintre oameni au mare nevoie de ele din aceste considerente. Vederi ample, sănătoase, caritabile despre oameni și lucruri nu pot fi dobândite prin vegetarea într-un mic colț de pământ toată viața.” ― Mark Twain

















70 afișări0 comentarii
bottom of page