Oaia neagră: de ce am ales educație alternativă acasă

Am făcut 12 ani de școală (fără să pun facultatea la socoteală) și, sincer, nu pot să zic că am ieșit de acolo cu mari comori. M-am umplut de gramatică, de lecții de biologie cu nume imposibile, de războaie și tratate istorice, de capitale uitate, de tot felul de chestii care mi-au consumat ani din viață și nu m-au ajutat cu nimic.

Primele clase? Da, acolo a fost ceva magie. Descopeream lucruri noi, era fain. Dar după? După a devenit un soi de documentar plictisitor, cu episoade pe care nu le-am cerut și cărora nu le-am înțeles rostul. Informații tot mai detaliate, tot mai inutile, iar eu tot mai frustrată. Nu pentru că nu eram capabilă să le învăț, ci pentru că simțeam că viața mea se scurge în niște pagini de manual care n-aveau nimic de-a face cu mine. Pentru mine, învățarea nu a venit din ce am făcut la școală, ci din pasiune și curiozitate. Istoria, geografia și biologia le-am învățat citind mult și explorând idei care mă fascinau.

Când înveți din plăcere și nu din obligație, îți deschizi o mulțime de orizonturi și ajungi să legi lucruri pe care nici nu le-ai fi observat dacă te-ai fi limitat la ce „trebuie” să știi.

Acum îl am pe fiul meu. Am ales educație alternativă acasă. Îl educ eu, în ritmul lui. Și când văd cum își dă ochii peste cap la aceleași lecții de analiză gramaticală, prepoziții, complemente directe și indirecte, simt cum se activează toate traumele mele de școală. De ce să-l pun să îndure ce am îndurat și eu, când știu cât de puțin contează?

Copilul meu vorbește fluent 4 limbi de la 2 ani. Acum are 9. Și e mai clar la minte decât eram eu la 30. Nu trebuie să-i explic eu că unele materii sunt de umplutură. Simte singur. Înțelege instant ce e esențial și ce e doar... de bifat.

Este atât de sociabil încât poate purta o conversație cu oricine – indiferent dacă e adult sau copil, străin sau cunoscut, mereu reușește să stabilească o legătură autentică

Îi place să creeze. Scrie povești. Citește tone de cărți. Se joacă cu circuite electrice și experimente. Îl pasionează lucrurile reale, lucrurile pe care le poate simți, construi, trăi. Nu are chef de 20 de exerciții cu “complement direct” doar ca să-i dovedim că știe unde să-l pună. Vorbește perfect și fără ele, pe cuvânt.

Educație alternativă acasă nu înseamnă lipsă de disciplină sau de cunoștințe. Înseamnă că alegem să învățăm cu sens, cu bucurie, nu din obligație.

Și atunci apare întrebarea: Cum să-i predau ceva în care nici eu nu cred? Cum să-l conving că e important să știe care e atributul pronominal, când eu abia suport să spun cuvântul?

Adevărul e că... nu încerc să-l conving. Îi zic direct: „Uite, uneori trebuie să știi niște chestii doar ca să treci printr-un sistem. Nu pentru că sunt cele mai valoroase lucruri din lume, ci pentru că uneori, în viață, mai trebuie să și joci puțin teatru. Dar important e să știi că e teatru. Nu viața ta reală.”

Și da, suntem oile negre ale societății. Am ales educație alternativă acasă tocmai pentru că vrem să păstrăm libertatea lui de a fi el însuși. Oamenii nu ne întreabă nimic despre cum trăim, dar simt în ochii lor acel „ceva nu e în regulă cu voi”. N-o spun direct, dar o simt.

Pentru că libertatea deranjează. Când tu ieși din sistem, cei care au rămas în el se simt puțin nesiguri. Poate că ai pus degetul pe ceva ce și ei simt, dar n-au avut curajul să recunoască. Așa că mai bine te evită. E mai comod decât să-și pună întrebări.

Copilul meu nu știe „ce vrea să fie când va fi mare”. Nici nu-l întreb. Ce întrebare absurdă! De ce trebuie să aleagă o etichetă de pe-acum? De ce nu poate, pur și simplu, să fie fericit? Liniștit? Curios? Împăcat cu el? De ce trebuie să se bage într-o matriță, când el e fluid, viu și în continuă descoperire?

Nu ne creștem copilul să fie „ceva”. Îl creștem să fie el însuși.

Asta e misiunea mea. Să-i păstrez libertatea. Curiozitatea. Bucuria de a trăi. Credința. Și dacă trebuie, din când în când, să bifăm niște prepoziții și niște propoziții subordonate, o facem. Cu râs, cu ochi dați peste cap, cu o cafea lângă (pentru mine), și cu ideea clară că, în restul timpului, trăim o viață autentică, nu una dictată de rubrici de catalog.

Așa că da, suntem diferiți. Dar suntem bine. Și n-aș schimba asta pentru nimic.

Sistemul educațional clasic nu funcționează pentru toți.

Am ales educație alternativă acasă pentru că școala nu oferă ceea ce copilul meu are nevoie: libertate, creativitate și un drum propriu.