Crescând, dar și om mare, comentariile despre fizicul meu slăbuț au fost (și încă sunt) un refren constant. "Ești atât de slabă," spuneau, ca și cum ar fi fost o revelație ce trebuia vocalizată imediat. Ciudat era faptul că aceste observații veneau adesea de la persoane care nu erau tocmai paradigme ale sănătății, unele chiar luptându-se cu excesul de greutate. Cu toate acestea, nu am simțit niciodată nevoia să răspund în același fel, niciodată să fac remarci despre corpul lor, niciodată să fac pe cineva să se simtă inconfortabil în privința aparenței lor.
M-am întrebat de multe ori de ce fizicul meu devenea subiect de discuție publică, ca și cum ar fi fost o anomalie care merita dezbătută. De ce simțeau acești oameni că au dreptul să comenteze despre corpul meu? Au luat ei vreodată în considerare impactul cuvintelor lor, disconfortul pe care mi l-ar putea provoca aceasta atenție constantă asupra aspectul mea fizic?
Vorbele nesolicitate despre greutatea mea m-au făcut să mă gândesc la obsesia societății legată de aparențele exterioare.
Ceea ce m-a surprins și mai mult a fost invidia care uneori se strecura în unele dintre aceste conversații. Ca și cum silueta mea subțire ar fi fost un premiu dorit, un standard după care alții își măsurau propria valoare.
Mi-a fost din ce în ce mai clar că oamenii erau concentrați asupra aspectului extern, uitând că exista mai mult în mine decât piele și oase. Oare era cineva interesat să descopere straturile din interior? Părea că valoarea mea ca persoană depinde de caracteristici fizice în loc de bunătatea sufletului meu.
Ca oricine pe lumea asta, doream să fiu apreciată pentru cine eram în interior - pentru gândurile mele, experiențele mele, pasiunile mele - în loc să fiu redusă la un simplu tip de corp.
Pe măsură ce comentariile persistau, mi-am pus întrebarea: De ce este considerat acceptabil să strigi în gura mare despre cât de slab e cineva, în timp ce a spune cuiva "ești prea gras, mănâncă mai puțini carbohidrați și caută împreună cu un psiholog cauzele pentru mâncatul compulsiv" este politically incorrect.
A avea grijă de mine depășește aspectul exterior. Un stil de viață care include alimentație sănătoasă și exerciții regulate a devenit scutul meu atât împotriva judecăților externe, cât și a nesiguranțelor interne. Asta nu doar m-a menținut în formă fizică, dar a contribuit și la o mentalitate pozitivă.
Acesta este un apel la empatie: amintiți-vă că fiecare își duce propria bătălie, fie ea vizibilă sau nu.
Sper să vină curând ziua în care oamenii nu vor mai fi judecați după aparențe, ci după bogăția caracterului lor și bunătatea din inimile lor.
